Monday, January 12, 2015

PRESIUNEA DE A FI FEMEIE

A fi femeie în lumea noastră, în orice civilizație, vine la pachet cu o presiune enormă. 

De-a lungul vieții ni se prezintă niște modele de super-femei, frumoase (întâi frumoase...da nu oricum, ci nemaivăzut de frumoase...așa, ca să nu se poată egala standardul), apoi deștepte (dar modeste, adică să nu se vadă cu ochiul liber că-s deștepte), GOSPODINE (aici să te ții câte implică...), sexy (ăsta-i un must mai nou), mame PERFECTE (la prima imperfecțiune, ai picat testul), ... și lista poate continua cu încă vreo 3 metri.

Nu cred că sunt singura care m-am simțit depășită de aceste standarde. Nu cred că sunt singura căreia i s-a atras atenția de-a lungul timpului că nu sunt mamă bună, sau gospodină, că nu fac față tuturor cerințelor.... Și unele dintre aceste observații chiar din partea celor dragi.

Am tras de mine de atâtea ori să mă conformez tuturor acestor cerințe pe care eu le-am luat de bune, cu care m-am autohipnotizat, mi-am irosit energia încercând să fiu cum trebuie, m-am urât și m-am blamat atunci când nu am reușit. 


 Și am aceeași bănuială...că nu sunt singura care trece prin așa ceva.

România e plină de femei care fie plâng, fie s-au împietrit, și de prea puține femei care-și permit să se bucure de experiența acestei existențe, pentru că simt că nu fac îndeajuns să merite să fie fericite.

Chiar și industria dezvoltării personale, această speranță care se întrezărea în ultima vreme pentru sufletele strivite de imposibilitatea de-a se ridica la nivelul standardelor societății, a început să creioneze portretul robot al femeii de succes, în care trebuie musai să ne potrivim, ca-n condurul Cenușăresei, ca să ne numim dezvoltate.

Ce-i de făcut, draga mea? 

Nu am soluția perfectă, pentru că eu nu sunt perfectă, și am renunțat să mai încerc să fiu. 

Am realizat că nu societatea e vinovată de nefericirea noastră, ci noi că luăm de bune toate standardele ei, că nu cei care ne cer să fim într-un anumit fel, ci noi că încercăm.

Și prin extrapolare, îndrăznesc să spun că suntem singurele responsabile pentru faptul că am uitat să ne bucurăm de viață, că ne preocupăm să facem tot ce-i necesar pentru a primi aprecierea celor din jur. 

M-am oprit din toată această nebunie, am respirat adânc, m-am împăcat cu ideea că sunt nu imperfectă, ci unică și irepetabilă, prin urmare fără un sistem de referință, și am decis să mă bucur de viață. 

Și nu înseamnă că am lăsat familia și m-am îmbarcat în prima croazieră (cu toate că e tentant), ci că acționez acum ascultându-mi ritmul interior și fără să mă mai bruschez.

Căci culmea este că femeile considerate puternice sunt cele mai critice cu ele însele. 

Și chiar dacă pentru mentalul unora, această atitudine poate fi benefică, pentru majoritatea, presiunea și dialogul intern dur, duc în timp la boli (iar medicina vorbește din ce în ce mai mult despre cauzele preponderent emoționale ale acestora, ca de exemplu cancerul).

Da, mai sunt momente în viață, rare, în care e cazul să tragem de noi, însă dacă facem din asta regula, va avea de suferit tocmai calitatea vieții noastre, iar rezultatele muncii noastre nu vor putea compensa fericirea pierdută.

Îți doresc, prin urmare, o săptămână în care să te bucuri de activitățile tale, de rolurile tale, în ritmul tău, și fiecărei nemulțumiri din exterior să-i răspunzi cu un gând bun!

No comments:

Post a Comment

Astept parerea ta:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...