Wednesday, December 31, 2014

15 DORINȚE PENTRU NOUL AN


Dragă 2015, iată ce îmi doresc:

1. Să mă bucur de orice activitate, de fiecare provocare, de fiecare realizare.

2. Să am curajul să visez.

3. Să am curajul să-mi urmez visele.

4. Să iubesc oamenii așa cum sunt, iar dacă nu pot să-i iubesc, să-i accept așa cum sunt.

5. Să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, și să le schimb pe acelea care țin de mine.

6. Să-mi permit să fiu eu însămi.

7. Să las abundența și starea de bine să se manifeste în viața mea.

8. Să le ofer celor din jurul meu mai multă iubire și îmbrățișări și mai puține sfaturi.

9. Să fiu cât mai prezentă în viața mea.

10. Să cultiv obiceiuri bune.

11. Să fac tot ce fac cu naturalețe și fără sforțare.

12. Să mă concentrez asupra soluțiilor.

13. Să las rănile sufletești și trupești să se vindece.

14. Să primesc cu iubire ce au cei din jur să-mi ofere.

15. Să ofer ce am de oferit cu iubire și fără să aștept ceva în schimb.

Vă doresc un An 2015 plin de împliniri, zâmbete, stare de conștiință, abundență, succes, oameni dragi, și orice mai aveți voi nevoie!

La Mulți Ani!

Tuesday, December 30, 2014

10 CONCLUZII PENTRU ANUL 2014




Azi este ziua în care mă uit în urmă și privesc la ce mi-a adus anul 2014. Un an plin de provocări, de fericire, de miracole. 
 

1. Sunt recunoscătoare că sunt în viață. 

Și că Sofia a venit pe lume. Chiar dacă anul trecut pe vremea aceasta nu i se dădeau prea multe șanse. Dacă ai credință, miracole se întâmplă.


2. Cele mai mari realizări le-am făcut fără efort și prin a fi prezentă în viața mea.  

De fiecare dată m-am străduit, forțat, împins...mi-am produs răni sufletești. Există și alte căi decât sforțarea, una este prin puterea conștiinței. Când am fost prezentă în viața mea, am găsit resurse nebănuite.

3. De câte ori m-am apărat, am rănit. 

De mică, de când mi-a murit mama, eu am niște tipare de apărare foarte puternice. Însă acestea de multe ori m-au ținut departe de viață, m-au izolat de oameni. 

Conștiința m-a învățat să nu mai generalizez atât de mult. Dacă o persoană îmi face rău, o scot de pe harta existenței mele, și chiar am remarcat că nu mă mai întâlnesc cu acele persoane decât extrem de rar, și adesea, în timp, energia negativă apărută se topește. 

Nu mai simt nevoia de răzbunare, de a pune oamenii la punct. Îi las în plata Celui de sus și-mi văd de viața mea frumoasă.

4. Egoul îi fură realizările sufletului. 

Aceasta a fost lecția anului pentru mine. Când faci ceva minunat, rareori ești singur. Când reduci ce ai realizat la nivelul egoului, începi să pierzi. 

Recunoștința e ce atrage succesul, fericirea și abundența. Egoul le îndepărtează.

5. Viața nu e o luptă, noi o transformăm în asta prin cum alegem să reacționăm. 

Viața e o călătorie minunată. Am învățat să accept oamenii și lucrurile așa cum sunt și să acționez acolo unde pot și e nevoie de mine. 

Astfel pot simți energia oamenilor și lucrurilor și acționez ținând cont de ea.

6. Avem nevoie de îmbrățișări și de iubire. 

Anul acesta am învățat să îmbrățișez. Din toată inima. Fără a mă mai teme să-mi deschid sufletul. Soțul mă poreclește sectanta. Dar vine imediat să-l îmbrățișez. 

Mi-am permis să simt iubirea care mă înconjoară. Și ea s-a revărsat în viața mea.

7. Vindecarea vine de la sine. Nu trebuie forțată. 

Anul acesta am trecut printr-o operație grea. Histerectomie și vezica secționată. Sunt în proces de vindecare. Nu mai ascund că încă mă doare. Nu mai pitesc totul sub imaginea de om puternic. 

Însă mă simt mai bine cu fiecare zi care trece.

8. Orice fac să fac din suflet. 

Astfel mă voi scuti de așteptări și frustrări. Recent am avut parte de un contra-exemplu. 

O prezentare pe care am pregătit-o cu mari eforturi. Printre scutece, biberoane, oale de mâncare, hormoni postnatali. Nu a ieșit. Oamenii au simțit toată această sforțare. Și nu au apreciat eforturile.

Acum tot ce fac e din nevoia mea de a împărtăși. Fiecare e liber să-și ia cât are nevoie din ce am de dat.

9. Micile obiceiuri au efecte mari pe termen lung. 

Despre acestea voi scrie mai mult într-un articol viitor. Petrec zilnic câteva minute facând sport, meditând, stând împreună cu cei dragi, citind. 

Nu mă forțez, nu mă blamez dacă într-o zi nu reușesc, mă bucur când reușesc. 

Iar acele minute zilnice se transformă în ore într-o lună, și zeci de ore într-un an.

10. Dacă simt că am tot ce doresc, tot ce doresc se materializează. 

Gândurile ne construiesc realitatea. Iar când aceasta începe să se materializeze mă bazez pe vocea din inimă să-mi spună ce să fac mai departe. 

Cred în puterea intenției pentru că am prea multe dovezi în viața mea ca s-o mai pot nega.

Vă invit să ne întâlnim și mâine pentru a deschide fereastra spre 2015. 

O seară minunată!

Monday, December 29, 2014

MULTUMESC!

M-am trezit azi dimineata boscorodindu-i pe cei de la E.ON ca nu am electricitate. 

Ma gandeam ca nu am cum sa-i incalzesc mancarea lui Mihaita, apa pentru laptele Sofiei...si asa mai departe. 

Imi venea in cap tot refrenul din media de genul: pe astia mereu ii prinde iarna nepregatiti, etc, samd,...

Apoi, asa cum am obiceiul, cand am o stare de nemultumire, iau o carte de suflet, in cazul de fata Puterea prezentului a lui Eckhart Tolle si o deschid la intamplare. De obicei se deschide acolo unde am eu nevoie.

Citatul pe care mi-au cazut ochii este: "Mintea indrageste in mod inconstient problemele, pentru ca ele confera o anumita identitate. Acest lucru este considerat normal, dar este o nebunie." p.32

Asa ca am inceput sa ma concentrez asupra solutiilor, iar ele au aparut una cate una. 

Apoi, ceva m-a indemnat sa ma uit pe fereastra. I-am vazut pe OAMENII care se ocupau sa rezolve avaria cum au muncit timp de o ora in frig ca sa-mi ofere confortul vietii inapoi. Apoi au plecat, probabil spre o alta avarie...

Am inteles ca de multe ori sunt nedreapta cu oamenii atunci cand sistemul nu e gandit bine, si ca si eu la randul meu, ca profesoara, am primit reprosuri pentru lucruri care nu au depins de mine.

Dupa ce au rezolvat defectiunea, i-am vazut cum isi frecau mainile sa se mai incalzeasca, si-mi venea sa deschid fereastra si sa le strig ca le MULTUMESC si sa astepte sa le aduc un ceai cald. 

Insa nu am facut-o...Pentru ca as fi parut ciudata, nu?

Asa ca macar asa vreau sa le multumesc OAMENILOR care au muncit in frig pentru a-mi fi mie cald si bine. Dincolo de sisteme, de management defectuos si alte nemultumiri de-ale noastre...

VA MULTUMESC!


Monday, December 22, 2014

10 CITATE PENTRU SUCCES DE LA WAYNE DYER

Pentru mine 2014 a fost un an al luptei pentru viață. Atât pentru viața ce a crescut în mine, draga mea Sofia, care a venit pe lume pe 4 iulie cât și pentru viața mea.

Dumnezeu și puterea pe care mi-a dăruit-o au făcut să se petreacă două miracole: venirea pe lume a unui copil care părea sortit să se piardă și salvarea vieții mele după o operație dramatică.

Am realizat, recent, că port, în ciuda puterii mele interioare, multe răni, atât sufletești cât și ale trupului. Și am decis să mă las în această perioadă vindecată prin cărți care m-au apropiat de Dumnezeu, Sursă, Univers sau Iubire, așa cum îl denumesc eu pe Creatorul nostru (alegeți ce nume vă convine). 

Unul dintre acești autori care transmit iubire, pace și vindecare este Wayne Dyer. Tocmai am terminat de citit Puterea Intenției, pe care o recomand indiferent dacă sunteți în căutarea iubirii, fericirii, vindecării, păcii interioare, abundenței sau a succesului, ea oferă acea stare de conștiință plină de resurse care să ne ajute să avem o viață minunată și plină de binecuvântări. Celor care doresc o carte mai condensată le recomand cu drag Înțelepciune pentru succes.

Zece dintre citatele din cartea Înțelepciune pentru succes vi le ofer astăzi în speranță că vă vor aduce în suflet și viață tot ce aveți voi nevoie:

1. Atât în afaceri, cât și în viața personală, cu cât mai mult încercați să forțați să obțineți ceva în propriul avantaj, cu atât mai puțin vă veți bucura de ceea ce căutați cu disperare.

2. Sunteți o ființă umană valoroasă, demnă de prețuire - nu pentru că așa spune cineva, nu pentru că reușiți să câștigați mulți bani, ci deoarece ați decis să conștientizați acest lucru.

3. Încetiniți-vă activitatea și bucurați-vă de totul din jur.

4. Încercați să considerați pe oricine intră în viața dumneavoastră ca fiind un învățător.

5. A avea un plan pentru a obține succes nu este neapărat ceva rău, dar a vă îndrăgosti de acest plan constituie o adevărată boală... Nu permiteți planului să devină mai important decât dumneavoastră.

6. Radiați energie plină de seninătate și pace, astfel încât să aveți un efect înviorător asupra celor care intră în contact cu dumneavoastră. Prin propria prezență, îi veți face pe ceilalți să se simtă calmi și în siguranță.

7. Persoana care vă privește din oglindă este cea în fața căreia trebuie să dați zilnic socoteală. 

8. Nu vă mai concentrați atenția asupra lucrurilor pe care nu le aveți și treceți în revistă tot ce aveți.

9. Dacă vă aflați într-o situație care vă pune la încercare, întrebați-vă: Eu sunt o parte a problemei sau o parte a soluției?

10. Mărețul Univers vă aprovizionează din belșug atunci când manifestați recunoștință.

Să aveți o săptămână plină de abundență și binecuvântări!

Sunday, December 21, 2014

UMBLĂM CU RĂNILE BANDAJATE PRIN VIAȚĂ

(Sursa: http://koshka13.deviantart.com/art/
Soul-from-bandage-cosplay-original-317103232)

Umblăm cu rănile bandajate prin viață
Sperând că nu vor fi descoperite
Și folosite împotriva noastră
Umblăm cu rănile bandajate prin viață
Și le ascundem atât de bine
Că uneori sunt atinse din greșeală
De oameni care nu știau
Că acolo, ascunse, purtăm răni
Umblăm cu rănile bandajate prin viață
Temându-ne și de îmbrățișări
Ca nu cumva durerile noastre
Să fie atinse și trezite
Umblăm cu rănile bandajate prin viață
Și uneori, când ne dăm voie să trăim
Realizăm că unele dintre ele au început să se vindece
Și nu mai dor atât de tare
Umblăm cu rănile bandajate prin viață
Și le hrănim cu teamă
În loc să le lăsăm să se vindece
Și să trăim.

Friday, December 19, 2014

OTRAVA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE...





Acum ceva timp, rula la TV o reclamă destul de bine realizată care-și dorea să ajute oamenii să înțeleagă efectele pe termen lung a unei alimentații gustoase. O strică tocmai explicația cu limbaj de lemn de la sfârșit. Ar fi avut cu adevărat impact fără ea.

Pe mine m-a pus atunci pe gânduri, dar cam atât. 


Percepția mea s-a schimbat când cineva din familia mea a avut serioase probleme de sănătate. Și vorbim de o persoană plină de viață, care nu fumează, activă, fără vicii, cum ne place să spunem, căreia tot ce-i place este o masă bună și gustoasă.

Obiceiurile acestea par perfect ok, că deh, societatea se confruntă cu probleme serioase: alcool, droguri, fumat... 

Și ciudat este că sunt mulți fumători cu un stil de viață mai sănătos decât cei, destul de mulți la noi în țară, care-și garnisesc zilnic existența cu fripturici gustoase și suculente. Ce e rău, dom'le? E doar mâncare.

Așa ziceam și eu. Iată că natura are altă opinie. Când la 60 și un pic de ani apar AVC-uri, diabeturi, și alte mai câte, se pare că nu e vârsta, ci tot ce am băgat în corp cu buna credință că e doar mâncare, nu substanțe toxice.

Apoi mergem la buna și etica industrie medicală și farmaceutică, și ea ne oferă cu bunătate soluții simple de înghițit cu apă, menționând, cu jumătate de glas, că și regimul alimentar ne poate ajuta, însă important este să ținem tratamentul. Să nu mai spun că și cuvântul regim este extrem de motivant.

Eu cred că cel mai bun început este să ne punem chiar noi întrebări. Ce obicei legat de mâncare e cu adevărat bun pentru mine. Acum? În următorul an? Peste 10 ani? Peste 50 de ani? Și să acționăm cum ne îndeamnă inima...și corpul. 


Pentru că tot limbajul acesta de lemn din nutriție, nu face decât să trezească în oameni reacțiile opuse, pentru că se suprapun pe lecțiile primite de-a lungul vieții.

Înainte să mâncăm ceva, tot ce avem de făcut, este să ne întrebăm: E ok din punctul meu de vedere să mănânc asta? Dacă răspunsul este da, atunci să savurăm!



Wednesday, December 17, 2014

PĂȘIM PE VISELE COPIILOR NOȘTRI


Pășim pe visele copiilor noștri...așa a încheiat Sir Ken Robinson ce a avut să spună la o conferința Ted din 2010. A primit aplauze, toți au fost emoționați, însă dincolo de impactul acestor cuvinte, i-am simțit îngrijorarea în glas.

Trăim într-o lume plină de paradox. Ne iubim enorm copiii și vrem să le oferim tot ce au nevoie să aibă o viață fericită și de succes. Și undeva ... pe drum...pierdem ceva. Simțim în adâncul sufletului că de multe ori eșuăm în ciuda bunelor noastre intenții.

Sistemul de educație este și el plin de oameni care fac ce au învățat că ar fi bine pentru copii, însă plini de frustrări și răniți de modul în care sunt priviți și recompensați, în ordinea aceasta, precum de nonsensul hârtiilor și activităților de fațadă pe care trebuie să le facă.

Între timp, cât adulții își pasează unul altuia responsabilitatea, că cineva, altcineva e  vinovat, copiii sunt striviți sub reguli și cerințe care le ucid visele, încrederea în forțele proprii, starea naturală de fericire cu care au venit pe lume.

Cine e vinovat? Nimeni...chiar nimeni. Nimeni din lumea asta nu-și propune nefericirea unor copii, fie că sunt ai lor, fie că lucrează cu ei.

Doar că paradoxul este că scoatem din educația lor tocmai elementul de care ei au nevoie cel mai mult: iubirea. Și este ceea ce avem și noi nevoie. 

Ce-am putea face? Nimic complicat... Să ne amintim în orice clipă să atașăm o emoție pozitivă, puțină iubire fiecărei acțiuni și fiecărui gest pentru copiii noștri. Și acea iubire se va revărsa și în viețile noastre. Și copiii noștri vor înflori sub ochii noștri. Și noi vom reîntineri.

Vă las, la sfârșitul articolului, cu Sir Ken Robinson și cu rugămintea sa: Sub picioarele noastre, copiii noștri își aștern visele. Să pășim cu grijă...și iubire...




Tuesday, December 16, 2014

20 DE LUCRURI PE CARE LE-AM ÎNVĂȚAT DUPĂ CE M-AM DAT CU CAPUL DE TOȚI PEREȚII...


1. Oamenii din jurul meu au dreptul la alegerile lor.

2. Oamenii din jurul meu mă oglindesc.

3. Oamenii din jurul meu își doresc în primul rând emoții pozitive sau cum li se mai spune ... iubire.

4. Indiferent ce fac, pentru mine sau pentru alții, tot pentru mine fac.

5. Eu sunt singurul răspunzător de calitatea vieții mele.

6. Nu trebuie să reinventez roata. A fost deja inventată.

7. Orice reacție stârnesc în oameni are mai mult de-a face cu harta lor a realității decât cu mine. Orice reacție stârnesc oamenii în mine are legătură cu harta mea a realității, și e bine să aflu cu ce anume.

8. Sunt responsabilă pentru ce iubesc. Până la un punct. Restul responsabilității aparține celor pe care-i iubesc.

9. Tiparele minții pot fi schimbate în momentul în care le conștientizez, și fiecare dintre ele îmi conturează realitatea. Pentru a-mi construi realitatea pe care o doresc, e important să-mi construiesc tiparele potrivite.

10. Oamenii au dreptul să-și ia din ce am de oferit cât vor și cât au nevoie.

11. Iubirea nu are nevoie de confirmări. Iubirea se oferă. Știe ea cum să se întoarcă la sursă.

12. Când lucrurile o iau razna, e bine să fac un pas în spate și să observ.

13. Nu e nevoie să mă apăr. Dacă încep să mă apăr, fac ravagii. 

14. Oamenii au dreptul să aibă ce părere doresc despre mine. E dreptul lor. Prin liberul arbitru.

15. Toți oamenii din viața mea sunt profesorii de care am nevoie ACUM.

16. Am un ghid interior care are toate răspunsurile de care am nevoie, totul e să transform gălăgia minții în liniște și să le primesc.

17. Eu sunt un suflet care a primit un corp și o minte care să-l ajute să se manifeste. Le iubesc și am grijă de ele.

18. Dacă nu primesc răspunsul din interior, îl voi primi din exterior. Totul e să-l ascult.

19. Mai totul e trecător. Stări, situații, fapte, oameni. Ființa noastră este veșnică.

20. Dacă am credință, intenție și iubire nu mă mai pierd niciodată. 

Monday, December 15, 2014

OAMENII VOR ȚINE MEREU MINTE CUM I-AI FĂCUT SĂ SE SIMTĂ




Dacă dragoste nu e, nimic nu e, am învățat și de la Marin Preda. Însă ceea ce a spus Maya Angelou, e ceva ce am simțit pe pielea mea recent. Că oamenii își vor aminti mereu cum i-ai făcut să se simtă. Dincolo de eficiența ta, dincolo de bunele tale intenții, dincolo de rezultatele tale evidente și date de cifre, dincolo de...oamenii vor păstra în suflet și în neurologie câtă iubire au simțit, sau ce altceva au simțit.

Weekend-ul acesta a însemnat pentru mine o lecție foarte importantă. Nici mie nu-mi place cuvântul, tocmai pentru că poartă cu sine o forță restrictivă, însă uneori avem nevoie de câte o palmă peste neurologie ca să ne trezim și să înțelegem adevăratul sens al acțiunilor noastre.

Căci tot ce facem pornește dintr-o intenție pozitivă, dacă nu chiar din dragoste față de cei din jurul nostru...doar că uneori iubirea se pierde pe drum, și nu mai însoțește acea acțiune până la beneficiar. 

Așa mi s-a întâmplat și mie ... Am făcut o prezentare cu niște informații care mi s-au părut extraordinare, tocmai pentru că le-am testat pe viața mea și au dat rezultate extraordinare...și mi-am zis Uau! trebuie să le spun și celorlalți. Iar ceilalți au reprezentat într-o primă fază colegii mei de la NLP Trainer (voi scrie un articol despre ele). 

Am început asiduu să structurez informații, să le organizez, să mă gândesc la un stil motivațional, să-i conving...nu? că era ceva extraordinar. 

Și am pierdut iubirea pe undeva pe drum, în atenția mea asupra informațiilor și a prestației mele ca prezentator. 

Până la urmă prezentarea a ieșit cum am vrut, energică și bine structurată, oamenii au fost politicoși, însă eu am rămas cu un gol în suflet. Pentru că acea informație a ajuns goală și zdrăngănitoare la ei. 

Ei nu mi-au reproșat decât tonul de profesoară, ton pe care nu-l mai folosesc de mult în relația cu elevii, însă care a ieșit la iveală, tocmai pentru că am fost atentă la mine, la prestația mea, la cum vorbesc, fără să mă mai gândesc la cei din fața mea.

Și acest sentiment de gol cu care am rămas, în ciuda aparentului succes al prezentării, m-a făcut să mă întreb...ce s-a întâmplat? Și am înțeles, după o zi de reflecție că iubirea s-a pierdut pe drum. Pentru că vrem, nu vrem, transmitem în primul rând sentimente cu fiecare acțiune și gest pe care-l facem. 

M-am gândit apoi la toate momentele în care i-am împins la acțiune pe cei din familia mea, pe elevii mei, neținând cont de sentimentele pe care le cream. 

Mi-am amintit și de alte momente în care am uitat să pun dragoste în ceea ce făceam, și am văzut cum acțiuni care au pornit din iubire au avut cu totul și cu totul alt rezultat.

Și așa cum, la chimie, dacă scoți un element din amestec obții altă substanță, și în acțiune, dacă scoți dragostea și prețuirea pentru ceilalți, în ciuda efortului și al elementelor de calitate, rezultatul va fi gol. 

Mi-am amintit și de alți oameni eficienți care, în ciuda muncii și dedicației lor, au rămas în amintirea oamenilor cu sentimente de frustrare atașate în ciuda eforturilor lor și a muncii lor.

Am ajuns acasă, m-am uitat la familia mea, m-am gândit la toți oamenii din viața mea, și m-am jurat că nu voi mai uita să pun un strop de iubire în fiecare gest pe care îl fac. Căci acel strop de iubire este magic și crește minuni zilnic.

Am învățat o lecție vitală, mi-am reamintit acel amănunt cheie, care a făcut mereu diferența între reușita și nereușita acțiunilor mele, și voi ști mereu, cât voi trăi, că oamenii își doresc să le transmitem un sentiment bun împreună cu orice facem.




Monday, December 1, 2014

LA MULTI ANI, ROMANIA, ORIUNDE TE-AI AFLA!


Draga mea țară,

Îți mulțumesc că mi-ai dat rădăcini și oriunde aș fi plecată știu de unde vin.

Îți mulțumesc că mi-ai umplut copilăria de cântecele tale, de susurul izvoarelor munților tăi frumoși, de căldură și fericire. 

Îți mulțumesc pentru oamenii minunați alături de care am crescut.

Știu că încă ai multe răni, și știu că și eu sunt dintre cei care te-au rănit. 

Dragă Românie, știu că de mine ține să-ți vindec rănile, cum face un copil cu o mamă care are nevoie de ajutor. 



Draga mea țară, azi e ziua ta! Mă uit la copilașii mei, la copilașii tăi, și sunt plină de speranță. Că ei nu vor mai dori să uite de unde sunt. Că ei știu că ei construiesc realitatea. Că ei te vor vindeca, te vor hrăni, te vor întrema. Iar tu le vei da rădăcini. Și oriunde vor fi plecați, vor ști de unde sunt.

Și vor ști mereu unde trebuie să se întoarcă....ACASĂ!
 

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...