Monday, March 18, 2013

CUM SA CASTIGI INCREDERE IN TINE

Cand i-am intrebat pe elevii mei despre ce ar mai dori sa scriu pe blog, foarte multi mi-au spus despre stima de sine scazuta. 

Atunci, brusc mi-am amintit si eu de adolescenta mea chinuita, dar si de faptul ca pana de curand am avut serioase probleme referitoare la stima de sine.

Una dintre sursele lipsei de incredere in fortele proprii provine chiar din tipul de educatie care predomina, cand copiii gresesc ii apostrofam cu lucruri de genul "ma faci de ras", "chiar e mare rusine ce ai facut", "tie nu ti-e jena?", observatii ce au ca baza evaluarea exterioara si stimuli bazati pe frica.

Mai tarziu, societatea si asa confuza, promoveaza si asa-zisele valori, fetele sunt frumoase doar daca sunt inalte, slabe si eventual cu fite, esti respectabil daca ai toale de firma si ultimul I-phone, ce numar o mai fi si ala, si sa te fereasca Dumnezeu sa ai numarul anterior, ca mai bine ai avea un Nokia de ala de la muzeu... Si, clar, nu esti bun decat daca-ti spun altii, altfel, ce mai...? nu existi....

Primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa nu-ti pese ce spun ceilalti. In viata ai nevoie sa-ti urmaresti obiectivele tale, separate de gura lumii, si daca toata viata ta a fost in jurul validarii externe, e timpul sa-ti schimbi total perspectiva. 

Pierzi foarte multe daca-ti conduci viata doar ca sa capeti aprecierea unuia sau altuia.


Ce sa mai spun de tara noastra, unde atitudinea oamenilor a fost foarte bine reprezentata in reclama cu Dorel, unde doar electrocutatul sapa si trage iar ceilalti evalueaza ce ar fi putut face asta mai bine. 

Asa ca daca vrei sa faci ceva in viata asta, sa-ti realizezi vreun vis, e bine sa incepi prin a da un IGNORE sanatos evaluatorilor externi.

Pe de alta parte, increderea in fortele proprii vine odata cu COMPETENTA. 

Rezultatele nu apar peste noapte si ai nevoie de determinare si dorinta de a evolua. Si am observat un lucru destul de ciudat atunci cand muncesc pentru un anumit proiect: pentru un timp nu vad niciun rezultat, parca nici urma de el, ca apoi sa fiu coplesita de ce realizez. 

Tine cont de asta, caci se pare ca nu e doar cazul meu, si continua sa crezi in tine si in ce vrei sa realizezi.

Daca vrei sa capeti incredere in tine, incepe sa faci ce-ti doresti sa faci. Ia o bucata mare de polistiren, o cutie cu bolduri si pune acolo tot ce vrei sa realizezi: sport, proiecte, mers la dentist, tot ce vrei sa faci si daca ai face te-ai simti mai bine. 

Si tot vorbind de sport, sa stii ca e un element extrem de important daca vrei sa ai incredere in tine. Chiar daca nu te intereseaza sa slabesti, sentimentul de incredere este strans legat de sentimentul de bine general, iar multi uitam ca avem un corp, iar acesta ne pedepseste dandu-ne o stare generala proasta. 

Nu cred ca un om poate functiona la capacitate optima fara miscare. Ca sa nu mai spun ca atunci cand facem sport, creierul elibereaza hormoni ca endorfinele care dau o stare de fericire, serotonina, care ne ajuta sa gandim limpede si  pentru doamne, estrogenul care ne scapa de dureri menstruale mari si sindromul pre-menstrual.

Alt lucru pe care ar trebui sa-l faci daca vrei sa ai incredere, e sa te imbraci frumos zilnic, sa te ingrijesti, sa fii carismatic/-a, sa zambesti si chiar sa flirtezi usor cu cei din jur (vorba lui Bandler, atunci cand flirtam, nu o facem sa ne schimbam partenerul, dar sa ne simtim bine si sa-i facem si pe cei din jur sa se simta bine)

Daca vrei sa ai incredere in tine, pentru numele lui Dumnezeu, NU TE MAI PLANGE! Ia zambeste, arata cat mai bine, fii vesel, fa ce ai de facut cu entuziasm, nu-ti da importanta, ci pastreaza un simt al auto-ironiei.     

 Pai cum sa ai incredere in fortele proprii daca intreaga ta existenta este o competitie cu cei din jur?

Oricum ar fi, daca stai, nu vei castiga incredere in fortele proprii. Stima de sine vine impreuna cu prietenele ei actiunea si gandirea pozitiva. Daca vei face zilnic cate un pas, macar un pas, vei capata incredere pentru ca vor incepe sa apara rezultatele.

Gandeste-te, cand te-ai simtit increzator in tine? Inchide ochii, respira adanc si aminteste-ti ce ai simtit, cum aveai pozitia corporala... Suprapune situatia prezenta peste acele sentimente. Analizeaza-i pe cei care-i admiri, sau invidiezi (da, da, stiu, tu nu esti capabil de sentimente de invidie...), vezi ce fac si cum fac. Mai bine, inchide ochii si inchipuie-ti ca esti in corpul celui pe care-l admiri/invidiezi, mergi ca el/ea, vorbesti, actionezi, privesti prin ochii lui/ei. Incepe sa actionezi asa cum ar face persoana pe care o admiri.

Mai lasa prostiile de genul "sunt cum sunt, si n-am ce face". Daca nu faci ceva acum, ai sa te trezesti pe patul de moarte ca ai fi putut avea o viata excelenta daca nu-ti mai plangeai atata de mila. Daca viata cuiva drag ar depinde de tine sa fii hotarat si sa actionezi cu incredere, ai mai sta pe ganduri? Pai si ce te opreste acum?


Este foarte important sa-ti pastrezi energia la cote inalte. Oamenii se lasa coplesiti prea repede. Si ce daca nu-i place sefului sau profului "de fata ta"? Nu te mai frustra asa usor... Eu am o tehnica: pe harta realitatii mele am marcate doar persoanele importante din viata mea, nu pe toti oamenii cu care ma intalnesc intr-o zi. Asa ca daca este cineva care imi schimba starea de bine, il sterg de pe harta existentei imediat.Devine ca un strain. Il salut, dar atat. Pare mai greu la inceput, dar la un moment dat vei vedea ca stergandu-i pe cei care te supara, vei lasa loc si pentru oamenii de calitate in viata ta si nici nu te vei mai polua mental degeaba.

Asa cum am spus si ieri, nu te mai lua prea in serios. Autoironia te ajuta sa te adaptezi mai bine, sa te ingrijorezi mai putin in legatura cu imaginea ta si mai ales, cu ce ar putea spune ceilalti, si sa te concentrezi mai mult pe ce ai de realizat.

Am o alta veste pentru tine. Daca vrei sa ai succes, trebuie sa te obisnuiesti sa mai si gresesti. Nu exista om de succes care nu a gresit vreodata, ci doar oamenii care stau in zona familiarului pot spera sa nu greseasca nicicand. Nu zic acum sa nu fii atent la ce faci sau cum faci, dar da-ti libertatea sa nu ai dreptate tot timpul. Ajuta si daca inveti sa admiti asta, macar fata de tine.

NLP are un postulat extraordinar si anume ca "daca cineva poate sa faca ceva, atunci oricine poate", evident cu practica si determinarea necesare. Si literatura motivationala e plina de exemple exceptionale in aceasta directie. Citeste, cauta astfel de exemple si vei fi inspirat!

Multi oameni astepte ca altii sa le insufle incredere, angajatii il asteapta pe sef, elevii pe profesor, sotia pe sot sa-i spuna ca e frumoasa, dar cu adevarat increderea in fortele proprii  tine de neurologia creierului si de actiunile tale.Tu esti cel mai bun prieten al tau. TU incurajeaza-te pe tine, nu doar te blama!

Daca vrei sa ai incredere in tine oricand, e bine sa fii independent din doua puncte de vedere: EMOTIONAL si FINANCIAR. Nu zic sa fii lipsit de valori si sentimente, dar nici sa faca partenerul ce vrea cu nervii tai, sau angajatorul sa te calce in picioare dupa bunul plac. Cand sotul meu a fost concediat pentru activitatile sale sindicaliste, la usa il astepta altcineva cu o slujba mai bine platita tocmai pentru ca era bun profesionist. Daca vrei sa fii increzator, fii bun profesionist, curajos si ajuta si daca ai bani deoparte pentru a supravietui macar cateva luni fara slujba. Iti da libertatea mentala sa nu devii presul sefului, si nici macar nu trebuie sa faci ceva, pentru ca oamenii simt cine poate fi folosit si manipulat si cine nu. Asa ca daca-ti pastrezi coloana vertebrala dreapta si la propriu si la figurat, nu vei fi dintre "preferati".

Si astfel, cercul se inchide. Daca vrei sa ai incredere in tine, incepe sa investesti in valoarea ta, ca om, profesional, imaginea ta, si ITI GARANTEZ ca oamenii te vor respecta. Dar pe tine nu te mai intereseaza asta atat de tare nu? pentru ca e IMPORTANT ca TU TE VEI RESPECTA.

Asa ca nu mai astepta, incepe ACUM sa faci aceste lucruri!

Daca ti-a placut postarea, te-ar mai putea interesa si

http://balanstefana.blogspot.ro/2012/02/cum-sa-incurajam-creativitatea-copiilor.html

http://balanstefana.blogspot.ro/2012/02/cum-sa-i-ajutam-copii-sa-nu-fie-tristi.html

http://balanstefana.blogspot.ro/2012/12/cum-sa-te-simti-motivat-pentru-scoala.html

Daca ti-a placut, nu uita sa dai share!


No comments:

Post a Comment

Astept parerea ta:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...