Sunday, January 27, 2013

17 INDICATORI AI SUCCESULUI


Ca si in cazul fericirii, oamenii cauta succesul in exteriorul lor, de parca ar fi o destinatie exotica. Afla apoi ca au ajuns in locul numit "Succes" doar "daca mor dusmanii de ciuda" sau "daca primesc multe like-uri pe FB''...si mor tot dusmanii de ciuda pana la urma. Cam asta cred ca e chintesenta conceptului de succes la romani (e adevarat ca multa lume a evoluat foarte mult sub influenta curentului de dezvoltare personala ce pare sa cuprinda omenirea, curent ce pana la urma ar putea reprezenta adevarata salvare).

Am gasit azi pe Facebook imaginea de mai sus, imagine care cuprinde din punctul meu de vedere niste buni indicatori pentru adevaratul succes, care e mai degraba o stare, o suma de atitudini decat o suma de bani in cont sau o pozitie sociala.

Un om de succes:

1. FACE COMPLIMENTE. Un om de succes intelege ca e mai usor sa fii fericit in mijlocul unor oameni fericiti si mai mult decat atat, vede ce e mai valoros in fiecare din jur. Nu face complimente, asa cum am vazut ca se poarta, doar celor cu "rang inalt", pentru e, de altfel, un om detasat de ego si vede in jurul sau oameni nu pozitii.

2. ESTE RECUNOSCATOR. Oamenii de succes sunt prin excelenta oameni multumiti de viata lor, aplecati spre partea buna a vietii, lucru care ii ajuta sa valorifice ocaziile si oportunitatile. Ei au invatat ca recunostinta e de natura sa-ti aduca mai multe in viata tocmai pentru ca-si pastreaza focusul pe ce e valoros deja.

3. RECUNOASTE MERITELE CELOR DIN JUR. Sunt putini cei care recunosc ca orice succes este in marea majoritate a timpului rezultatul muncii in echipa, iar cei care doresc sa fie inconjurati de oameni de calitate au invatat sa imparta si roadele succesului.

4. CITESTE ZILNIC. Daca la punctul 3 sunt putini care se incadreaza, ma tem ca numarul e si mai mic in acest caz. Oamenii se bazeaza pe mijloacele de "manipulare in masa" sa-i culturalizeze, iar acestea, pe post de stiri, ii inunda cu negativitate si frica. Cartile sunt cel mai rapid mod de a-ti schimba viata intr-una de succes. Am avut sansa sa lucrez cu oameni foarte bogati si pot sa spun ca nu le lipsea o carte inceputa pe birou, carte care vedeam ca se schimba la cateva zile. Nu cred ca un om poate evolua rapid fara a citi, fie si doar cartile din specialitatea sa. In ziua de azi, sunt foarte multe bloguri gratuite de calitate care pot furniza informatii valoroase pentru orice domeniu.

5. VORBESTE DESPRE IDEI. Asa cum Eleonor Roosevelt spunea: "Cei cu minti luminate discuta despre idei, cei cu minti obisnuite discuta despre evenimente iar cei cu minti joase discuta oameni". E adevarat ca nu as fi asa de categorica si as admite ca pana la urma sunt momente cand te mai calca cineva pe coada si te mai plangi celor apropiati, dar ca sa faci din asta un sport zilnic sau mai rau, sa ponegresti oameni care nu ti-au facut nimic, asta chiar ca e josnic. Problema e ca nu cei ponegriti sufera ci tot cel care-i vorbeste se umple de negativitate si asta nu face decat sa-i blocheze creierul. Cand vorbesti despre idei, proiecte, concepte, ii dai creierului un scop, o directie, si acesta este primul pas catre succes.

6. FACE CUNOSCUTE INFORMATIILE. La noi la romani e o moda sa ascunzi informatii. Asta pentru ca si sistemul educational e bazat mai mult pe competitie si mai putin pe lucrul in echipa. Un om de succes lasa informatiile sa circule pentru ca intelege ca un singur om nu poate veni cu un aport atat de valoros ca o echipa. Parca lucrurile incep sa se schimbe, vad in jurul meu oameni mai dornici sa lucreze in echipa. In orice caz, succesul de mari proportii este intotdeauna al echipei si in foarte putine cazuri al unui singur om.

7. EMANA FERICIRE. Ce placut e sa auzi o gluma, un compliment, un cuvant bun. Si mai bine e sa fii tu acela care le spune. Oamenii de succes vad jumatatea plina a paharului si-i ajuta si pe cei din jur sa-si schimbe starea intr-una pozitiva.

8. IMBRATISEAZA SCHIMBAREA. Oamenii de succes sunt mereu dornici sa iasa din zona familiarului, si asta nu inseamna ca maine trebuie sa-ti parasesti slujba si sa iei calea Tibetului, dar sa incerci proiecte noi in fiecare zi.

9. AU OBIECTIVE CLARE. Nu se poate sa realizezi multe in viata daca nu indraznesti sa-ti doresti. E adevarat ca a dori sa faci altceva decat rutina cere efort si determinare, dar rezultatele sunt extraordinare: inveti lucruri noi, iti obisnuiesti creierul sa se adapteze, reusesti in ce-ti propui... Multi din jurul meu nu indraznesc sa-si doreasca de frica sa nu fie dezamagiti. Nu exista dezamagire mai mare cand peste ani, realizezi ca daca zilnic ai fi facut fie si un pas catre visul tau, l-ai fi realizat.

10. IARTA. Toti oamenii se supara pe alti oameni, chiar si cei de succes, dar cei de succes nu poarta pica. A purta pica e tot frica, iar frica are rolul de a bloca actiunile creierului. A ierta nu inseamna ca te faci presul nimanui, dimpotriva, inveti ca unii oameni au programe negative si te feresti de ei, dar nu generalizezi asta asupra tuturor.

 Nu consider ca oamenii sunt foarte diferiti, in nici un caz nu se poate discuta despre predispozitii genetice, oamenii de stiinta au cautat in zadar codurile pentru talent sau succes in structura ADN-ului uman, tot ce-au descoperit a fost ca oamenii sunt diferiti din perspectiva neurologica intr-un procent de 0,01% (nu vorbesc aici de cei nascuti cu boli genetice). Ramane sa intelegem ca adevarata diferenta intre oameni e data de educatia, determinarea si motivatia lor de a-si fructifica oportunitatile. Deci care ar mai fi lucrurile pe care ar trebui sa le facem daca vrem o viata de succes?

11. Isi asuma responsabilitatea esecurilor si greselilor. E clar ca cel care nu a esuat vreodata nu a incercat lucruri noi, iar esecul in realitate e doar un pas catre succes. Oamenii de succes stiu aceasta si nu ascund sub pres ce nu a mers bine ci fac tot ce este necesar sa imbunatateasca ce nu e indeajuns de bun.

12. Folosesc o agenda si/sau jurnal. Este extraordinar de important sa-ti notezi obiectivele in diverse moduri, de la agenda zilnica pana la jurnalul viselor si sa-ti notezi in acelasi timp succesele si motivele de recunostinta. Asa cum Richard Bandler spunea, multi sunt nefericiti pentru ca nu reusesc sa-si organizeze timpul mai bine, iar tot ce ar avea nevoie pentru a fi mult mai fericiti, ar fi mai multa determinare in a-si indeplini treburile si a respecta termenele limita. Consider ca un om de succes isi foloseste in mod optim timpul si intelege ca fiecare actiune amanata are rolul de a compromite un alt obiectiv, timpul de odihna sau pur si simplu isi bulverseaza creierul care este astfel setat incat are nevoie de comenzi ferme de actiune.

13. Vor ca cei din jur sa aiba succes. Imi amintesc ca atunci cand mi-am inceput dezvoltarea personala si cand alti oameni din jurul meu ma intrebau de ce nu pastrez toate acestea pentru mine, doar nu vreau sa se dezvolte toata lumea... Cam asa gandeste multa lume... Pai intreb eu, nu e destul de dezolanta viata in Romania, de la sistemul de sanatate pana la cum arata drumurile, mizeria care se intrezareste cand se topeste zapada putin, rautatea si frica oamenilor? Daca ati calatorit in tari civilizate, ati vazut ca se poate si altfel, ca o societate in care oamenii sunt mai pozitivi, mai prosperi, e o societate placuta, in care lucrurile evolueaza in directii bune. Uratenia din jurul nostru isi are o singura sursa: interiorul nostru; la fel si frumusetea. Si cand oamenii se vor bucura nu numai de succesul lor dar si de cel de langa ei, valoarea adusa de ceilalti se revarsa asupra lor de asemenea.

14. Au o lista a ce vor sa devina. Aceasta lista se refera mai mult la calitatile de dezvoltat cum ar fi bunatatea, determinarea, recunostinta, inteligenta, cultura etc. Din nefericire pentru ei, multi oameni se concentreaza mai mult pe ce nu vor sa fie dar ce ar trebui sa stie e ca e total bulversant pentru creierul uman sa NU faca ceva, fiind un instrument operativ care are nevoie de o directie si nu de lipsa ei.

15. Isi stabilesc scopuri si planuri de viata. Multi oameni afirma ca nu-si propun lucruri pe care "stiu" ca nu le pot realiza pentru a nu fi dezamagiti. Oamenii de succes nu se tem de esec ci de lipsa de actiune, pentru ca ceea ce pare un esec dintr-o perspectiva poate fi succes din alta. Dar in mod sigur exista un esec absolut: a nu face si dori nimic. Oamenii care au scopuri sunt mai fericiti si au toate sansele sa le implineasca. Viata mi-a dovedit fara a mai putea sa am vreun dubiu ca atunci cand ai un vis, asa cum spune si Coelho, fortele Universului se pun in miscare pentru a te ajuta sa-l traiesti. Dar trebuie sa-ti doresti intai. Pe de alta parte, sunt persoanele impulsive care vor ceva "acum ori niciodata" si astfel ori se inglodeaza in datorii pentru ce-si doresc ori renunta la putin timp, cand vad ca lucrurile nu sunt imediat asa cum isi doresc. Oamenii de succes stiu sa aiba rabdare dar sa-si urmareasca cu determinare scopurile.

16. Invata mereu. Elevii ma intreaba uneori de ce trebuie sa invete atatea lucruri din care doar o mica parte le va folosi in viata.E adevarat ca si programa scolara ar mai trebui adusa la zi, in schimb nu atat informatia e necesara ci abilitatea de a invata repede si a aplica si mai repede in practica. Si la partea practica e deficitara educatia formala. Oamenii de succes invata lucruri noi zilnic si le place asta. Ei sunt interesati de tot ce mai apare nou in domeniul lor, cum pot aplica si cum pot optimiza activitatile. Sunt constienti ca lumea e in continua miscare; astfel incat orice schimbari apar, ei au atitudinea corecta si reusesc sa se adapteze, sa invete si sa aplice.

17. Opereaza dintr-o perspectiva transformationala. Inteleg ca zona de confort o fi calduta dar devine tare neplacuta pe masura ce timpul trece si nimic remarcabil nu se intampla. Oamenii de succes sunt in continua transformare asa cum este si lumea lor: afaceri, mediu, abordari. Am lucrat cu astfel de oameni si-mi amintesc entuziasmul si viteza de miscare a lucrurilor sub managementul lor. Daca vrei sa realizezi lucruri marete, pregateste-te si pentru transformarile pe care le vor aduce. 

Sunt multe alte lucruri importante de spus in legatura cu succesul si cu oamenii de succes, dar cred ca aceasta enumerare de calitati e interesanta si ne face sa ne gandim ce anume mai avem de pus la punct in drumul nostru de dezvoltare personala si profesionala. Va doresc entuziasm, stare de bine si desigur ... succes!


Daca ti-a placut acest articol, te-ar mai putea interesa si:

http://balanstefana.blogspot.ro/2012/12/cum-sa-te-simti-motivat-pentru-scoala.html


http://balanstefana.blogspot.ro/2013/01/succes-numele-tau-e-determinare.html



No comments:

Post a Comment

Astept parerea ta:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...