Monday, June 25, 2012

OGLINDA, OGLINJOARA...





Cu totii cunoastem povestea si am folosit incantatia cand am simtit ca cineva doreste o evaluare a calitatilor fizice pe care le are.In cultura noastra modestia e tinuta la rang de cinste, si mai ales falsa modestie...Dar paradoxal, cei mai respectati sunt oamenii care nu sunt modesti deloc, dimpotriva, fac show de cat de aroganti si plini de sine sunt.

Dar nu aceasta e tema postarii mele, ci mai degraba relatia autentica pe care o avem cu noi insine. Pentru ca am invatat un mare adevar: AVEM ACEEASI RELATIE CU LUMEA PE CARE O AVEM CU NOI INSINE. Este adevarat ca aceasta relatie este diferita de la om la om, dar in general asa este. Daca ne enerveaza cineva, ar trebui sa vedem in ce fel ne identificam cu defectele acelei persoane, pentru ca suntem cel mai duri cu defectele pe care le avem si noi. In acelasi fel, ne putem intreba de ce ne plac unii oameni si cum ne identificam cu ei. Lumea, asa cum o vedem, este o prelungire a identitatii noastre iar interpretarea pe care o dam acesteia este in conformitate cu lumea noastra interioara.

Daca lumea ne este ostila, de multe ori (daca nu de fiecare data) ne suntem noi ostili, fara sa realizam aceasta. Un exercitiu excelent propus de Louise Hay este sa luam o oglinda si nu s-o intrebam pe ea (pentru ca ar fi o evaluare din exterior) ci sa ne intrebam ce credem despre cel/cea reflectat(a). Si primele ganduri care ne vin in minte arata ce imagine avem despre noi. Inainte sa incercam sa-i schimbam pe cei din jurul nostru, e bine sa avem o sincera evaluare a felului in care ne vedem. Nu suntem cumva prea duri cu noi, prea neincrezatori, prea descurajatori...? Nu cumva lumea noastra reflecta ca o oglinda ce noi avem ca prejudecati despre propria persoana? Ce-ar fi ca de azi sa te tratezi asa cum ai vrea ca altii sa te trateze? Sa fii la fel de amabil, incurajator si zambitor cu tine asa cum visezi sa fie iubitul/iubita, profesorii, sefii...? Eu cred ca daca asa ai face, si ceilalti isi vor schimba atitudinea. Nu de maine, dar mai repede decat crezi.

Fii cu adevarat bun cu tine, nu egoist (ca asta arata lipsa si disperare), ci bun, calm, intelegator si fa o lista cu progresele pe care le-ai avut (oricat de mici ar parea) si vei intelege si tu ca esti mult mai valoros decat ai crezut.

Iti doresc o saptamana placuta!


No comments:

Post a Comment

Astept parerea ta:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...